Gabriela Girmacea

13 Ianuarie 2010

Spectacol de marionete la Praga

Filed under: Evenimente,Muzica — Gabriela Girmacea @ 20:11

Orice călător care vine pentru prima dată la Praga nu poate să nu fie atras de marionetele care se văd la tot pasul în vitrinele. Cehii sunt artişti păpuşari talentaţi, iar teatrul de marionete este foarte popular nu numai printre copii, ci şi printre adulţi. La hoteluri există un stand cu tot felul de pliante, care anunţă diferite concerte, spectacole de teatru, tururi pietonale sau excursii. Printre ofertele care mai de care mai atrăgătoare găsesc una care anunţa: Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart. Numele compozitorului austriac nu lipseşte niciodată de pe afişele care deschid stagiunea muzicală anuală din Praga alături de Smetana sau Dvorak.

            Mozart a locuit la Praga patru ani (1787-1791) la familia Dušek, o reşedinţă aflată la periferia oraşului şi construită încă din secolul al XVII-lea, unde a compus Don Giovanni. Libretul lui Lorenzo da Ponte este o ironie la adresa iubirii frivole, a moravurilor epocii şi a dorinţei de a experimenta în iubire.

            Pliantul găsit în standul hotelului anunţă montarea spectacolului de către Teatrul Naţional de Marionete sub deviza: “Dacă nu ai văzut Don Giovanni făcut de noi, nu ai fost la Praga”. Bineînţeles că în faţa unei asemena provocări nu ai cum să rezişti şi mi-am luat bilet la spectacol. Am fost surprinsă să constat că montarea pe care am văzut-o cunoscuse peste 2600 de reprezentări, participase la peste 20 de festivaluri internaţionale şi reprezintă un proiect care îi aparţine lui Daniel Dvořák şi lui Jan Dvořák, iar regia este semnată de Karel Brožek. În fiecare seară se joacă două spectacole cu sălile pline. Spectatorii sunt anunţaţi că intrarea în sală se face cu 20 de minute înainte să bată gongul şi intru uimită văzând că în public nu se află copii, ci adulţi. Atunci am înţeles că noi, românii, trăim cu o prejudecată. Teatrul de marionete nu se adresează îndeosebi copiilor şi bunicilor care-i însoţesc.

            Păpuşile îi permit regizorului să puncteze cu uşurinţă anumite aspecte sarcastice şi să pună în evidenţă cu multă uşurinţă registrul comic al epocii, dar şi al gesturilor, ridicolul situaţiilor, dorinţele servitorului de a-şi manipula stăpânul, lipsa de profunzime a sentimentelor etc. Spectacolul este realizat cu păpuşi mari, care ilustrează cu talent pasiuni umane, iureşul evenimentelor trăite cu emoţii maxime, ridicolul situaţiilor, falsele pretenţii de aparteneţă la o clasă socială etc. Optând pentru versiunea originală în limba italiană, regizorul Karel Brožek reuşeşte să creeze o satiră subtilă şi savuroasă a epocii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea prin apariţiile pline de haz ale păpuşilor mânuite cu măiestrie, prin chipurile caricaturale şi prin vestimentaţia acestora îmbinând abil jocul marionetelor cu ariile muzicale. Regizorul spectacolului propune o meditaţie cu privire la senzualitate, ironie, iubire făcând publicul să râdă sănătos şi să sesizeze clişeele vieţii cotidiene. Limbajul gesturilor a fost foarte bine valorificat, artiştii păpuşari reuşind să redea ispita continuă, teribilismul faptelor în care se lasă angrenate marionetele, care aşează spectacolul în termenii modernităţii şi ai expresivităţii scenice.

            Viziunea scenică respectă libretul lui Lorenzo da Ponte, iar jocul marionetelor nu înseamnă doar o simplă trecere printr-o poartă sau după o cortină. Păpuşarii, ajutaţi de decor, ştiu să dea viaţă unei lumi, care trăieşte sub semnul aventurii, al speranţelor deşarte, al nostalgiei, al milei, al sentimentalismului exagerat.

            Teatrului Naţional de Marionete din Praga fixează în memoria spectatorului tipul uman al amorezului care trăieşte cu iluzia izbânzii într-o montare ce şi-a propus să respecte maniera autentică de spectacol tipică secolului al XVIII-lea.

Anunțuri

30 Decembrie 2009

Auditii

Filed under: Muzica — Gabriela Girmacea @ 14:44
Tags:

Azi am ascultat muzica. Imi plac niste cantareti sud-americani: Ricardo Montaner si Marco-Antonio Solis. Unele melodii le stiu canta bine si ma binedispun, pentru ca sunt pe sufletul meu. Videoclipurile lor de asemeni foarte frumoase si pline de sensibilitate.

Ma regasesc mai mult in acest tip de muzica decat in cea romaneasca. Poate ca si muzicalitatea sau mesajul pe care-l transmit corespund firii mele. Ma mai atrage un lucru care era popular si la noi odata. Acesti cantareti colaboreaza cu orchestrele simfonice si sunt preocupati foarte mult de public: dialogheaza cu acesta, au intalniri cu fanii, sunt umani. La noi sunt prea multe fite in muzica usoara, cantaretilor le lipseste o relatie apropiata de public, iar textele sunt, de cele mai multe ori, penibile, desi melodia s-ar retine usor. Sincer, eu nu ma vad fredonand anumite cantece.

Nu stiu daca in Romania ar fi posibil ca un cantaret sa sustina singur doua ore de concert si sa adune public cat sa umple un stadion. Oare ce le lipseste cantaretilor romani? Cred ca texte frumoase in care publicul sa se regaseasca si care sa-i ajunga la suflet, o relatie sincera si calda cu fanii, o vestimentatie deosebita. Pacat ca in muzica romaneasca si-a facut loc prostul-gust.

Blog la WordPress.com.