Gabriela Girmacea

17 Mai 2010

Lansare de carte

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 16:00

La Onesti, a avut loc un eveniment deosebit: prima traducere in limba romana a sonetelor scrise de Miguel de Unamuno. Traducerea a fost semnata de Carmen Bulzan, iar editia este una bilingva. Lansarea a adus in prim-plan personalitatea lui Miguel de Unamuno, care este cunoscut mai ales in calitate de eseist prin lucrarile dedicate lui Don Quijote. Aparitia acestei editii a fost posibilia gratie urmasilor lui Miguel de Unamuno, care au dat traducatoarei drepturile de autor fara nicio pretentie materiala. Gestul ar trebui luat in consideratie de mai multi urmasi ai autorilor romani care ar fi bine sa inteleaga ca nu e util si nici bine sa blochezi opera stramosului pe care-l reprezinti.

Anunțuri

3 Aprilie 2010

Tot despre „Primavara poetilor”

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 20:16

Festivalul Primǎvara poeților a devenit o provocare pentru organizatorii lui. La fel ca ȋn anii precedenți, aceastǎ ediție a fost organizatǎ pe mai multe momente, care au urmǎrit apropierea publicului tȃnǎr de poezie, de artǎ și de viața literarǎ ȋn general.

Invitații din acest an au fost: Carmen Mihalache de la revista Ateneu, Moni Stǎnilǎ, George Chiriac, Alexandru Potcoavǎ, Mihai Vakulovski. Aceștia au citit din creația proprie pentru prima datǎ la Onești și au prezentat publicului douǎ volume de poezie (postoi parovoz. confesiunile dogmatistei de Moni Stǎnilǎ și ieudul fǎrǎ ieșire de Ioan S. Pop) și trei cd-uri semnate de V. Leac, Doina Ioanid și T. S. Khasis apǎrute la Editura ninpress/charmides, ȋn colecția PDF-ist, ȋn cadrul proiectului Literaturǎ romȃnǎ scrie pe mine.

Discuțiile purtate cu privire la noua literaturǎ au relevat imposibilitatea poeziei de a se mai ȋntoarce la forma clasicǎ (Poți sǎ scrii ȋn versuri cu rimǎ numai ȋntr-un stil ironic sau parodic – a afirmat Mihai Vakulovski) sau de a ȋncadra scriitorii contemporani ȋn canoanele stricte ale manualelor școlare. Mǎrturisind cǎ modelele literare existǎ, Moni Stǎnilǎ a afirmat cǎ acestea se pot identifica ȋn noua literaturǎ doar prin trimiteri livrești, nu ca formǎ sau ca modalitate de abordare a temei.

O ȋntrebare venitǎ din partea publicului a fost: cu ce curent literar suntem contemporani? Rǎspunsul: fracturismul. Acesta a fost teoretizat de Marius Ianus și de Dumitru Crudu, iar numele lui provine de la o ȋntȃmplare destul de neplǎcutǎ trǎitǎ de cei doi pe stradǎ, ȋn 1998, cȃnd au fost bǎtuți. Așadar, numele curentului ar sugera o rupturǎ definitivǎ a poeziei noi cu trecutul din toate punctele de vedere (formǎ, teme, stil etc.).

28 Martie 2010

Primavara poetilor

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 15:24

Si a fost editia a sasea a Festivalului Primavara poetilor organizat la Onesti. Invitati au fost: Moni Stanila, Mihai Vakulovski, Alexandru Potcoava, George Chiriac. S-au citit versuri, au fost lansate carti si dvd-uri de literatura autentica, a fost prezentat un nou numar din revista Ateneu. Publicul a fost minunat la toate cele trei lecturi publice. Tinerii au fost atenti si au pus intrebari cu privire la poezia contemporana, la modelele literare, la incercarile programei scolare de a incadra scriitorii intr-un canon, intr-o perioada, intr-un curent literar. A fost frumos. Mi se pare ca s-a deschis o noua posibilitate de a continua aceste manifestari de care m-am indepartat o perioada.

22 Martie 2010

Festivalul de poezie

Filed under: Evenimente,Literatura — Gabriela Girmacea @ 20:18

Festivalul Primavara poetilor va aduce si anul acesta bucurie onestenilor. In cadrul acestei manifestari vom organiza mai multe lecturi publice. Vineri, 26 martie 2010, ora 11 va fi prima lectura publica la Biblioteca Municipala Radu Rosetti. Dupa-amiaza, la ora 16, va avea loc o intalnire cu elevii la Colegiul National Grigore Moisil, iar sambata, 27 martie 2010, ora 10, oaspetii vor fi gazdele Tipografiei Magic Print, unde se va organiza o alta lectura publica. La aceste evenimente se vor putea achizitiona volume ale scriitorilor contemporani, se vor putea pune intrebari si se va dialoga cu privire la poezia contemporana.

28 Ianuarie 2010

Album de fotografie

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 13:47

Editia a doua a Concursului National de Fotografie Eu si natura s-a finalizat demult, insa abia ieri am reusit sa editam albumul, care, la doua zile dupa lansare se bucura de un mare succes. Au fost selectate lucrarile calificate in faza finala a concursului cu intentia de a demonstra ca fotografia este o arta a zilelor noastre. Albumul a fost realizat de fotoreporterii de la Terra magazin: Ionut Popa, Bogdan Greavu, Alin Totorean. Pentru sponsorizare trebuie sa multumesc domnului Laurentiu Neghina, care nu ne-a dezamagit niciodata.

26 Ianuarie 2010

Memoria pamantului romanesc

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 15:26

Acesta este titlul expozitiei organizata impreuna cu cele patru colege de-ale mele, profesoare de limba si literatura romana, cu ocazia Zilelor Moisil. Este o ocazie de a-i determina pe elevii nostri sa constietizeze ca valorile nu sunt numai financiare, ci acestea pot tine de valorificarea unor traditii ale familiei din care provin sau ale neamului caruia apartin.

Intentia initiala a fost de a aduce un omagiu eroilor cazuti in Al Doilea Razboi Mondial, insa nu puteam separa acest fapt istoric de vatra satului astfel incat s-au adunat si obiecte din gospodaria traditionala, costune populare, acte, documente, corespondenta de razboi, medalii, carte veche, fotografie de epoca etc.

Pentru mine, aceasta expozitie a fost mereu un prilej de bucurie. Mi se pare extraordinar sa poti impartasi cu cei din jurul tau ceva din istoria familiei tale si mi-a placut cum au reactionat vizitatorii. Unii au intrebat care este semnificatia unor obiecte pe care nu le cunosteau, altii au fost surprinsi sa descopere ca au si ei valori similare pe care nu le-au luat in seama pana acum.

Fotografii de Mihaela Dimache

Expozitia poate fi vizitata pana pe 15 februarie 2010 la Biblioteca Municipala Radu Rosetti din Onesti.

15 Ianuarie 2010

Mihai Eminescu

Filed under: 1,Evenimente,Literatura — Gabriela Girmacea @ 16:35

Astazi se implinesc 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Am recitit cateva poezii si mi-am reamintit unele cantece pe versurile lui. Apoi, am simtit nevoia sa caut in calculator pozele facute in urma cu trei ani la Ipotesti. Locul are ceva magic. Am fost de doua ori la Ipotesti si am simtit de fiecare data o liniste sufleteasca. Poate acest lucru il datorez si profesiei.

Casa memoriala Mihai Eminescu este o reconstituire. Cea initiala a fost demolata prin 1932. Totusi se mai pastreaza cateva obiecte originale care au apartinut familiei: cateva carti in limba germana, vase de toaleta, portelanuri, fotografii ale membrilor familiei, mobila de sufragerie etc.

La inceput, localitatea a fost, de fapt, un catun format din trei case. Gheorghe Eminovici a construit in spatele casei sale o bisericuta pentru familia sa. Aci se odihneste alaturi de sotie si de cativa dintre copii. Ghidul ne-a spus ca familia a fost instarita la inceput, insa averea avea sa se risipesca pe masura ce copiii vor creste si, o data cu ei, cheltuielile.

In curtea casei s-a construit un centru de cultura care reconstituie in imagini viata poetului. Ideea este ingenioasa si iti ofera posibilitatea de a calatori in timp. Nu voi destainui toate informatiile primite in vizita mea. Scopul este altul. Ii las pe cei care citesc randurile mele sa descopere locul si sper sa le trezesc interesul de a-i face sa viziteze Ipotestiul.

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Si azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Rasare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îsi jurau
Credinţa pe toţi vecii,
Când pe cărari se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uita dulci şi galeşi?

Când amintirile

14 Ianuarie 2010

Nora Iuga

Filed under: 1,Evenimente,Literatura — Gabriela Girmacea @ 15:13

Am primit ieri o scrisoare foarte frumoasa de la Nora Iuga. Nu am scris nimic despre asta pentru ca m-am emotionat si am vrut sa meditez linistita la momentele petrecute alaturi de ea la Festivalul Primavara poetilor, pe care il organizez la Onesti de vreo cinci ani. Nu mai tin minte cand am inceput, dar imi amintesc de faptul ca primele editii le-am tinut in biblioteca scolii, intr-un cadru mai restrans.

In 2009, a avut loc o editie deosebita organizata impreuna cu George Chiriac, cand ne-a vizitat si ne-a citit public cateva creatii. Cativa dintre elevii colegiului au citit si ei din creatia proprie. Dupa festival, am fost la Borzesti. De atunci am ramas prietene. Pe 2 ianuarie 2010 a sunat de la Berlin sa-mi spuna cele bune pentru noul an si ca asteapta plicul cu lucrarile selectate la concurusl national de creatie literara care-i poarta numele. Mi-a trimis un text frumos desprins din jurnalul ei. Sunt sentimente sincere exprimate frumos. M-am uitat apoi pe fotografiile de la festival. Le-am privit cu nostalgie si cu incantare. Mi-au venit in minte versurile eminesciene: Mai suna-vei dulce corn pentru mine vreodata? Astept urmatoarea intalnire cu Nora Iuga. Pana atunci, reproduc aici textul ei de amintiri si cateva fotografii.

1 ianuarie 2010. Ȋmi vine sǎ ma joc cu cifrele cum mǎ jucam pe vremuri cu bulgǎrii de zǎpadǎ. Zero-urile sunt chiar bulgǎri de zǎpadǎ, se topesc repede ca vata de zahǎr; simt c-aș putea fi copil. Rǎmȃn cifrele semnificante: 2+1=3. 3 e cea mai importanta – Sfȃnta Treime, Triunghiul Bermudelor, Cei trei magi, Trei Doamne și toți trei – 3 aduce noroc! și dacǎ ȋl mai adunǎm și pe 1 de la ianuarie fac 4. Și 4 e scaunul pe care m-așez de ziua mea ȋn acest ȋnceput de an cȃnd capricornul e ȋncǎ ȋn floarea vȃrstei, ȋnchide ochii, ȋși dǎ capul pe spate, cȃt ȋi permit coarnele – are nevoie de coarne ca sǎ se apere de lupi, de mistreți, de vulpi, astea-și ȋngǎduie orice, fiindcǎ – și-ascund nǎravurile dupǎ coada stufoasǎ – și se gȃndește la oamenii care-l iubesc. Or fi ȋncǎ mulți, or fi puțini? Niciodatǎ n-am avut ȋn fațǎ atȃția ochi uimiți, rȃzǎtori, gȃnditori, emoționați, atȃtea urechi ca scoicile ȋntredeschise sǎ dezlege ȋnțelesuri din freamǎtul mǎrii, sunt elevii liceului din Onești. Uite cǎ iar am dat-o pe poezie, știu, dulce, datatǎ, expiratǎ … nu sunt ȋn cea mai bunǎ dispoziție. De șapte luni mǎ aflu departe de casǎ, de voi cei care m-ați primit cu acel sentiment gratuit care se naște numai așa cǎ-ți place un nasture de la cǎmașa cuiva și sentimentul ǎsta e singurul pur. Pe el, sentimentul, l-am ȋntȃlnit ȋn ziua aia care se dǎdea ȋn leagǎn ȋntre iarnǎ și varǎ la Biblioteca din Onești, ȋn fața a sute de elvi și vorbele mele se ciocneau de gȃndurile lor ca niște pahare de sampanie și scoteau sunete frumoase. Vǎd fața doamnei directoare Gȋrmacea, ȋn memorie mi-e greu sǎ-i refac trǎsǎturile dupǎ atȃta timp, ochii mei zǎresc ȋnsǎ, cȃnd mǎ gȃndesc la ea, un mǎr rotund luminos. Elevii din Onești trebuie sǎ fie bucuroși cȃnd se duc la școalǎ. Nu știu sǎ vorbesc ca la birou, nici sǎ aduc omagii, nici sǎ țin contabilitatea pe debite și credite, nici mǎcar sǎ formulez niște mulțumiri ȋn hȃrtie de ȋmpachetat cadouri și legate cu funde de plastic. Ȋmi amintesc vizita la Stejarul din Borzești cu doamna Gȋrmacea de-un braț, cu George Chiriac, cel mai tȃnǎr prieten al meu care seamǎnǎ cu Toma Nour, doar cǎ e ceva mai vesel, de celǎlalt braț. Doamna custode, sǎ mǎ ierte cǎ i-am uitat numele, vorbește molcom și cu multǎ științǎ despre detalii arhitecturale și documente, eu ȋl trag tot timpul de mȃnecǎ pe George sǎ-i arǎt minunǎția de sfinți cu membrele nesfȃrșit de lungi și subțiri ca niște picioare de pǎianjen; nu-mi pot crede ochilor, parcǎ au ieșit toți de sub penelul lui El Greco … George ȋmi face poze peste poze – cel mai mult ȋi place fotografia de lȃngǎ piatra funerarǎ, pe care o mȃnǎ, nu prea școlitǎ a scris Fata lui Alecsandri; mǎ mȃndresc cu mine. E grozav sǎ ȋntȃlnești oameni care sǎ te facǎ sǎ fii mȃndrǎ de tine. Cred cǎ ǎsta e cel mai important sens al darului! Pe urmǎ, seara, am fost cu George ȋn cimitir și am mȃncat fornetti din aceeași pungǎ. El mi-a spus cȃteva din poeziile lui. Toma Nour ǎsta modern o sǎ ne mai arate ce poate. Dar ȋn sala aceea de la Bibliotecǎ au mai trecut și vorbele altor adolescenți prin urechile mele, nu le-am reținut numele … unul mai brunețel și pirpiriu avea mult umor și citea ca un actor, l-am ȋncurajat – lumina din ochii lui! Altul, mai bǎrbat, cȃnd vorbea ȋi vedeam creierul – avea un creier frumos – mi-a spus cǎ niciodatǎ pȃnǎ ȋn ziua aceea nu a mai ȋntȃlnit pe cineva care sǎ-i spunǎ ce vroia el sǎ audǎ. Pǎi vorbele astea te pot scula din morți. Și acum am aflat cǎ suntem ȋn toiul concursurilor. Se adunǎ plicurile, sosesc cu sutele “zarea lunii-ntunecȃnd”. Se citesc poeziile, se sorteazǎ, se aleg, se voteazǎ, unele ajung la Berlin pe masa de scris a Norei Iuga – peste vreo zece ani poate ajung pe masa unui lector la Sinn und Form sau de la Akzente – , ea aprinde toate becurile din camera ei de lucru, ȋși sufleca mȃnecile, ȋși pune ochelarii și … Din cȃnd ȋn cȃnd, ȋn fața ochilor ȋi apare un mǎr lucios care rȃde, sau pletele ȋn vȃnt ale unui tȃnǎr poet – ultimul romantic, ultimul suprarealist? – sau un creier frumos, sau ȋmbrǎțișarea a douǎ rȃuri sau, cine știe, chiar Nadia, micuța Nadia pe bȃrnǎ și sunt iar acasǎ și ȋmpreunǎ cu tinerii ǎștia știu cǎ mergem ȋnainte, fiindcǎ “nu mor caii cȃnd vor cȃinii”.

Nora Iuga

13 Ianuarie 2010

Spectacol de marionete la Praga

Filed under: Evenimente,Muzica — Gabriela Girmacea @ 20:11

Orice călător care vine pentru prima dată la Praga nu poate să nu fie atras de marionetele care se văd la tot pasul în vitrinele. Cehii sunt artişti păpuşari talentaţi, iar teatrul de marionete este foarte popular nu numai printre copii, ci şi printre adulţi. La hoteluri există un stand cu tot felul de pliante, care anunţă diferite concerte, spectacole de teatru, tururi pietonale sau excursii. Printre ofertele care mai de care mai atrăgătoare găsesc una care anunţa: Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart. Numele compozitorului austriac nu lipseşte niciodată de pe afişele care deschid stagiunea muzicală anuală din Praga alături de Smetana sau Dvorak.

            Mozart a locuit la Praga patru ani (1787-1791) la familia Dušek, o reşedinţă aflată la periferia oraşului şi construită încă din secolul al XVII-lea, unde a compus Don Giovanni. Libretul lui Lorenzo da Ponte este o ironie la adresa iubirii frivole, a moravurilor epocii şi a dorinţei de a experimenta în iubire.

            Pliantul găsit în standul hotelului anunţă montarea spectacolului de către Teatrul Naţional de Marionete sub deviza: “Dacă nu ai văzut Don Giovanni făcut de noi, nu ai fost la Praga”. Bineînţeles că în faţa unei asemena provocări nu ai cum să rezişti şi mi-am luat bilet la spectacol. Am fost surprinsă să constat că montarea pe care am văzut-o cunoscuse peste 2600 de reprezentări, participase la peste 20 de festivaluri internaţionale şi reprezintă un proiect care îi aparţine lui Daniel Dvořák şi lui Jan Dvořák, iar regia este semnată de Karel Brožek. În fiecare seară se joacă două spectacole cu sălile pline. Spectatorii sunt anunţaţi că intrarea în sală se face cu 20 de minute înainte să bată gongul şi intru uimită văzând că în public nu se află copii, ci adulţi. Atunci am înţeles că noi, românii, trăim cu o prejudecată. Teatrul de marionete nu se adresează îndeosebi copiilor şi bunicilor care-i însoţesc.

            Păpuşile îi permit regizorului să puncteze cu uşurinţă anumite aspecte sarcastice şi să pună în evidenţă cu multă uşurinţă registrul comic al epocii, dar şi al gesturilor, ridicolul situaţiilor, dorinţele servitorului de a-şi manipula stăpânul, lipsa de profunzime a sentimentelor etc. Spectacolul este realizat cu păpuşi mari, care ilustrează cu talent pasiuni umane, iureşul evenimentelor trăite cu emoţii maxime, ridicolul situaţiilor, falsele pretenţii de aparteneţă la o clasă socială etc. Optând pentru versiunea originală în limba italiană, regizorul Karel Brožek reuşeşte să creeze o satiră subtilă şi savuroasă a epocii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea prin apariţiile pline de haz ale păpuşilor mânuite cu măiestrie, prin chipurile caricaturale şi prin vestimentaţia acestora îmbinând abil jocul marionetelor cu ariile muzicale. Regizorul spectacolului propune o meditaţie cu privire la senzualitate, ironie, iubire făcând publicul să râdă sănătos şi să sesizeze clişeele vieţii cotidiene. Limbajul gesturilor a fost foarte bine valorificat, artiştii păpuşari reuşind să redea ispita continuă, teribilismul faptelor în care se lasă angrenate marionetele, care aşează spectacolul în termenii modernităţii şi ai expresivităţii scenice.

            Viziunea scenică respectă libretul lui Lorenzo da Ponte, iar jocul marionetelor nu înseamnă doar o simplă trecere printr-o poartă sau după o cortină. Păpuşarii, ajutaţi de decor, ştiu să dea viaţă unei lumi, care trăieşte sub semnul aventurii, al speranţelor deşarte, al nostalgiei, al milei, al sentimentalismului exagerat.

            Teatrului Naţional de Marionete din Praga fixează în memoria spectatorului tipul uman al amorezului care trăieşte cu iluzia izbânzii într-o montare ce şi-a propus să respecte maniera autentică de spectacol tipică secolului al XVIII-lea.

10 Ianuarie 2010

Grigore C. Moisil

Filed under: 1,Evenimente — Gabriela Girmacea @ 15:43

Astazi se implinesc 103 ani de la nasterea lui Grigore C. Moisil. Studiindu-i manuscrisele din perioada studiilor liceale, donate de doamna Viorica Moisil, am meditat adesea la maniera in care se facea carte la inceputul secolului al XX-lea si am observat ca Grigore C. Moisil studia atent orice subiect i se cerea la scoala. Dintre textele pe care le-a scris ca tema pentru acasa s-a pastrat unul in care trebuia sa noteze impresii de lectura din literatura universala. Reproduc in continuare textul cu speranta ca-l vor citi si altii, care se lasa usor ademeniti de tentatia internetului, unde se gasesc tot felul de materiale care mai de care mai rau intocmite.

Grigore C. Moisil ne da o lectie in timp prin acest text. Important e sa stim sa ne exprimam un punct de vedere, sa fim concisi si sa ne deprindem cu scrisul in epoca lui copy/paste.

Electra

             În tragedia antică, în care fabula piesei, caracterul personajelor, până şi cele mai mici detalii erau strâns impuse de legendă, libertatea autorului se mărginea la dezvoltarea conflictului tragic.

            În Electra, ca şi în Antigona, acest conflict e între două surori, Electra şi Crisotemis. Electra are dorinţa de a răzbuna moartea tatălui său Agamemnon, omorât de Clytemnestra şi Aigistos, are dorinţa de a vedea pe fratele său Oreste, în care-şi pusese toată speranţa.

            Dar momentul culminant e atins când un “pedagog” vine cu vestea mincinoasă că Oreste ar fi murit. Durerea şi ura Electrei e la culme şi e încă mai aţâţată de neruşinarea cu care Clytemnestra îşi expune bucuria de a fi scăpat de Oreste.

            Electra ia hotărârea supremă: ea va omorî pe mama sa. Atunci însă Oreste apare şi conflictul principal e soluţionat.

            Crisotemis, ca contrast al caracterului Electrei, e supusă celor mai puternici. Între ea şi Electra conflictul se termină cu triumful Electrei.

            Ca conflict secundar, e conflictul între Electra şi Clytemnestra, arătând mai mult caracterul Electrei şi natura conflictului principal.

            Electra e printre puţinele piese antice care au unitate de conflict. 

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.