Gabriela Girmacea

27 Mai 2010

Moni Stanila

Filed under: Literatura — Gabriela Girmacea @ 18:28

Cred cǎ multǎ lume s-a sǎturat de anglicisme. Simt acest lucru din ce ȋn ce mai mult și nu pot sǎ ȋnțeleg de ce unele persoane substituie cuvintele romȃnești cu anglicisme. Poate din dorința de a fi aparte sau de a epata. E interesant de urmǎrit cǎ, ȋn ciuda acestei tendințe, modelele livrești actuale nu vin din aceeași direcție. Pe piața de carte se traduce mult din literatura sud-americanǎ, portughezǎ sau japonezǎ. Se pare cǎ multǎ lume nu-și mai amintește de clasicii ruși. Nu se ȋntȃmplǎ acest lucru ȋn cazul poetei Moni Stǎnilǎ, care mǎrturisește ȋntr-un interviu din revista TIUK cǎ apropierea de literatura rusǎ s-a produs grație lui Dostoievski. Volumul ei, postoi parovoz. confesiunile dogmatistei, apǎrut la Editura Charmides Ninpress, avertizeazǎ cititorii cǎ poeta s-a ȋndrǎgostit de acest spațiu cultural. Titlul volumului amintește de un vechi cȃntec rusesc, al cǎrui text Moni Stǎnilǎ ȋl pune la ȋnceputul volumului ȋn original și ȋn traducerea lui Șerban Foarțǎ. Alegerea este inspiratǎ. Cititorul poate anticipa o aluzie la destin.

Textul liric propus de Moni Stǎnilǎ se circumscrie unei stǎri de aparentǎ incertitudine: nu voi ști niciodatǎ cum se deosebește precis / realitatea de ficțiune / care pom se apleacǎ din drag / și care din boalǎ / ȋmi stǎpȃnesc emoțiile cu vin (sub castani). Este un tertip folosit de scriitoare cu intenția de a-l atrage pe cititor ȋntr-o reprezentare mentalǎ a unui univers familiar ȋn care se poate regǎsi ușor. Poezia devine un mod de cunoaștere a sinelui prin confruntare cu experiențe similare presupuse cǎ ar fi fost trǎite și de cititori. Poeta ȋși propune sǎ experimenteze trǎiri plenare și creeazǎ o lume ȋn care ȋși reprezintǎ emoții, atitudini și sentimente subiective: dǎ-mi mȃna și hai sǎ ne privim ca-n filme / e cazul sǎ fim mai serioși / nici nu mai știm cine trǎiește care dintre colegi / au fost exmatriculați/ hai sǎ fim mai responsabili (ȋn mintea mea dansǎm).

Moni Stǎnilǎ nu-și propune o relație de empatie cu cititorii sǎi, ci aduce ȋn poezie gesturi firești și imagini surprinzǎtoare ale unei realitǎți recognoscibile prin care recompune o experiențǎ: mi-am dat seama cǎ ȋn buricele degetelor / senzorii lucreazǎ mai repede / cǎ oamenii sunt decorativi / și niciodatǎ n-o sǎ spui / cǎ privirea electrocuteazǎ / mȃine ȋmi voi deschide telefonul și mailul / așteptȃnd sǎ se ȋntȃmple ceva (sǎ spui o poveste). Ȋn universul liric pe care-l construiește poeta se simte nostalgia copilǎriei, iar imaginea și obiceiurile tatǎlui apar proiectate pe fundalul unui peisaj ce te duce ușor cu gȃndul la Siberia: tata bea ceai ȋn zǎpadǎ/ aburii deseneazǎ copii lungi și albi / pe perete / cineva ȋi stǎ pe picioare și cȃntǎ rǎgușit / “tot ce nu pot” / tata bea vodkǎ la soare / mintea mǎ deseneazǎ pe tine/ ca o cǎmașǎ / stau pe genunchii tǎi și cȃnți rusește / despre un cȃine cuminte / cȃnd ȋmi linge mȃinile. Alte imagini neașteptate cu privire la modalitatea ȋn care este perceput sentimentul religios ȋntregesc portretul tatǎlui: tata se roagǎ ȋn genunchi / cu mȃinile ridicate / parcǎ e un pom tata / parcǎ locuiesc ȋn el (poveste cu tata).

Surprinzǎtor prin noutatea limbajului liric, prin viziunea asupra lumii și prin ton volumul postoi parovoz. confesiunile dogmatistei, anunțǎ o poetǎ rafinatǎ, care se detașeazǎ de generația 2000, și o voce liricǎ delicatǎ cu un suflu nou, despre care sunt sigurǎ cǎ vom mai auzi.

Moni Stǎnilǎ, postoi parovoz. confesiunile dogmatistei, Editura Charmides Ninpress, 2009

Articol publicat in revista Ateneu, mai 2010.

Anunțuri

3 comentarii »

  1. Moni Stanila e un fel de legionara care vine sa isi ia partea din literatura. Ea este poeta care incheie douamiismul lui Ianus si continua printr-o viziune noua. E din noua generatie si totodata nu e de aici. Depinde din ce unghi o putem clasa…

    Comentariu de concursulnoraiuga — 27 Mai 2010 @ 18:34 | Răspunde

  2. multumesc pt cronica 🙂

    Comentariu de moni stanila — 28 Mai 2010 @ 10:08 | Răspunde

  3. Salut! Ce zici de un link exchange cu ARFE.RO? Are PageRank 3 si aproape 2000 unici/zi. Contacteaza-ma te rog pe contact[at]arfe.ro daca te intereseaza. Mai multe detalii aici: http://arfe.ro/parteneri/

    Comentariu de Cocalari si Pitipoance — 9 Mai 2011 @ 1:19 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: