Gabriela Girmacea

30 Aprilie 2010

Martha Izsak

Filed under: Literatura — Gabriela Girmacea @ 14:20

Martha Izsák, Polenul e verbul, Antologie de autor, Prefațǎ de Gh. Grigurcu, Cluj-Napoca, Editura Casa Cǎrții de Științǎ, 2009.

Pȃnǎ cȃnd nu am primit pe adresa Concursului Nora Iuga volumul Polenul e verbul, numele Marthei Izsák ȋmi era necunoscut. Am descoperit cu bucurie o antologie care mi-a permis sǎ observ evoluția acestei poete despre care criticul Gheorghe Grigurcu afirma cǎ propune o descindere ȋn lumea familiarǎ, a lucrurilor cotidiene, a peisajelor curente.

Poeziile scrise ȋn perioada 1979-1989 stau sub semnul unor simboluri și teme clasice: ochiul, destinul, timpul. Afirmȃnd cǎ viața mea a crescut / ca floarea de colț ȋn deșert / ca zumzetul viespilor / ȋn cǎpița galbenǎ / ridicatǎ pȃnǎ la cer / un Babel al ȋnchipuirii / un pod majestuos / peste apa stǎtutǎ a strǎzii / o barierǎ / ȋn calea fluturilor de noapte, Martha Izsák simte chemarea muzei poeziei creȃnd atmosfera unui festin la care se adunǎ lume dornicǎ sǎ se afirme. Ȋnsǎ toți acești poeți neputincioși / cǎutȃndu-și drumurile / ȋn sclipirea spadei cavalerului / ascuns ȋn palatul amurgului / ȋn patul de trestie mirositoare ajung sǎ descopere cǎ doar și-au ȋncercat inutil norocul.

Autoarea percepe nostalgic atmosfera din legendele nordice. Odin, simbol al ȋnțelepciunii, stǎ alǎturi de strǎbunica autoarei la poarta infinitului, iar trecutul este vǎzut prin perspectiva celor plecați demult, care-și așteaptǎ urmașii. Copilǎria ei stǎ sub semnul muzicii: ȋntotdeauna ȋn spatele scenei / stam și-l ascultam pe Chopin. Inițierea ȋn tainele muzicii se datoreazǎ tatǎlui, admirator al lui Strauss fiul și iubitor de canțonete. Ȋn aceastǎ atmosferǎ romanticǎ, autoarea și-a desǎvȃrșit formarea. Existența ei stǎ sub semnul unor ȋncercǎri, uneori zadarnice, de a visa și de a strȃnge amintiri: visȃnd un vis / cu flori de pǎpǎdie deasupra zidurilor / voiam sǎ strȃng amintiri și n-am reușit / sǎ strȃng decȃt țǎrȃnǎ peste țǎrȃnǎ.

Partea a doua din antologie reunește poezii datate din perioada 1991-1992. Poeta crede cǎ inspirația e de naturǎ divinǎ și creeazǎ pasaje bucolice: polenul e verbul / din care-a coborȃt / voința divinǎ / punctul ȋncrucișǎrilor noastre / tumultul tunelurilor pestilențiale / ale erorii / sensul melodiei care se zbate ȋntre muguri / și genele tale scǎldȃnd opalul privii. Se regǎsesc ȋn textele poetice aceleași imagini din perioada anterioarǎ: cavalerii speranței rǎtǎcind la poarta infernului sau plȃnsul florii scuturate. Mǎrturisind cǎ degeaba ȋncercǎm sǎ scriem o altǎ poveste / decȃt cea cǎzutǎ cu ultima frunzǎ / cu ultima cǎrǎmidǎ așezatǎ / deasupra respirației, Martha Izsák privește neputincioasǎ spectacolul agonizant al unei bǎtrȃne care cautǎ sǎ ia o gurǎ de aer.

Ȋncepȃnd din 1996, autoarea este atrasǎ de alte subiecte și se simte ȋn discursul liric tentația de a experimenta imagini noi. Mǎrturisind cǎ a crezut ȋntr-o utopie, Martha Izsák ȋși ia adio de la acest univers și se orienteazǎ spre tentația de a-și defini relația cu divinitatea. Tema nu e nouǎ, ȋnsǎ cititorul poate observa cǎ discursul liric are aceeași notǎ rebelǎ din poezia arghezianǎ: vezi Doamne trenul cu care / trebuia sǎ vii / a ȋntȃrziat / dar eu continui sǎ cred / cǎ frunza n-a apǎrut / la ȋntȃmplare / vezi eu sunt singur / și te aștept mereu / prin piețe mǎrunte / și aiureli diafane. Surpriza vine la finalul poeziei. Autoarea mǎrturisește cǎ-l așteaptǎ pe Dumnezeu ȋntr-o garǎ, un spațiu deschis și destinat unor cǎlǎtorii pentru care ea se simte pregǎtitǎ. Se poate descifra aici o așteptare lipsitǎ de speranțǎ și dublatǎ de tentația unei noi aventuri ȋn cazul ȋn care Dumnezeu nu vine la ȋntȃlnirea cu ea. Ȋn Cogito, ergo sum, Martha Izsák mȃnuiește cu abilitate rationamente logice: mǎ ȋndoiesc deci cuget / cuget deci exist / numai cǎ ȋndoiala nu duce / la nimic bun.

Din 1999, apare ȋn lirica Marthei Izsák preocuparea de a ȋnfrunta timpul: de ce nu vrei sǎ ne ȋncrustǎm / ȋn pietre / clipele ce-au fost / și cele puține / ce-or sǎ mai fie / și de ce sǎ nu imortalizǎm / pǎcatul și iubirea / și nimicurile pe care le-am urlat / la megafoane. Alte preferințe ale autoarei de a se autodefini, de a pǎtrunde dincolo de genezǎ, de a se circumscrie metafizicului, de a cǎuta realitǎți spirituale sau psihologice amintesc de poezia expresionistǎ.

Poeziile de dupǎ anul 2000 ilustreazǎ aceeași preocupare a Marthei Izsák pentru teme și motive cum ar fi: condiția poetului, somnul, visul, dorința de a se autodefini. Discursul liric se circumscrie aceleiași tendințe meditative, care sugereazǎ cǎ autoarea pǎstreazǎ destule resurse pentru a-și surprinde cititorii.

Articolul a aparut in revista Plumb, aprilie 2010

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: