Gabriela Girmacea

30 Octombrie 2008

Ganduri

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 18:36

Scoala de vara de fotografie este una dintre activitatile foarte dragi sufletului meu. Ideea a venit simplu si parca firesc. Antonia a dorit acest lucru dupa ce am vazut o telenovela braziliana al carei titlu nu mi-l mai amintesc, insa mi-a placut ideea de a observa altfel aspecte ale realitatii de langa noi, pe care le ignoram uneori din prea multa graba sau ocupatie. Mi s-au alaturat tinerii entuziasti de la „Terra magazin” (Ionut Popa, Alin Totorean si Bogdan Greavu), care au prilejuit celor din Onesti clipe frumoase prin generozitatea si profesionalismul lor. Da, ei sunt profesionisti si au vocatia de a lucra cu tinerii. Bogdan este foarte talentat si rabdator. De aceea a lucrat pentru a doua oara cu cei mici. In preajma lui, copiii au descoperit o lume de poveste. Este lumea fotografiei. Prin extindere, as putea spune ca toti au vocatia omului mare de a spune lucruri complicate intr-un limbaj accesibil.

Sambata, 25 oct. 2008, a avut loc o alta intalnire cu ei. Onestenii au vizionat o alta videoproiectie, au invatat sa admire si sa respecte natura. Expozitia de fotografie a fost un succes. Nu am putut-o lasa prea mult la biblioteca pentru ca elevii au dorit-o in mijlocul lor. Promit sa repet astfel de experiente, care imi umplu sufletul de bucurie.

27 Octombrie 2008

Impresii

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 18:30

Titlul unui celebru film suna asa: „Priveste inapoi cu manie”. Nu pot sa spun asa. Intotdeauna privesc inapoi cu mandrie. Sunt incantata de ceea ce fac pentru ca pun intotdeauna mult suflet. In ultima vreme am adunat langa mine multi oameni cu suflet mare. Vineri, 24 oct. 2008, am fost la orfelinat alaturi de prietenii de la „Terra magazin”. Stiam ca sunt persoane cu suflet mare, dar m-am temut de impactul pe care il poate avea o astfel de vizita asupra unor persoane neobisnuite cu atmosfera de acolo. Reactia lor a fost impresionanta. Tot ce au facut a fost cu daruire, cu entuziasm, cu ganduri bune si cu cele mai alese sentimente. Nu sunt vorbe mari. Este o realitate pe care am trait-o si de aceea „privesc inapoi cu mandrie”.

18 Octombrie 2008

Caragiale azi

Filed under: Literatura — Gabriela Girmacea @ 12:10

Întotdeauna am citit cu plăcere studiile dedicate operei lui Ion Luca Caragiale şi am urmărit cu interes şi cu creionul în mână orice demers critic. Ultima analiză a lumii operei caragialiene îi aparţine Ioanei Pârvulescu şi a apărut în 2007 la Editura Humanitas. Am cumpărat cartea imediat după ce a apărut şi am pus-o deoparte cu intenţia de a o citi atent. Şi iată că a trecut un an de la apariţia volumului până am găsit timpul necesar pentru o lectură pe îndelete.

De fiecare dată când îl citesc pe Caragiale mă gândesc la profesoara Antoaneta Tănăsescu şi la un curs de teoria literaturii din anul I de facultate când a făcut următoarea afirmaţie: Dacă ceea ce vi se întâmplă nu se găseşte în opera lui I. L. Caragiale înseamnă că e fals, că nu există. Vorbele doamnei profesoare m-au însoţit de-a lungul vieţii şi am început să savurez de atunci cu mare plăcere şi cu umor realitatea înconjurătoare, fără să fac un efort deosebit în a descoperi că aproape tot din ceea ce ni se întâmplă pare desprins din opera lui Caragiale.

Titlul eseului, În Ţara Miticilor, conţine un plural al unui nume propriu. Procedeul pune în evidenţă intenţia autoarei de a reliefa că Mitică are trăsături unice, însă acestea pot fi descoperite şi la alte personaje caragialiene, care acţionează mimetic şi care compun, potrivit Ioanei Pârvulescu, România din gazetele contemporane lui Caragiale, între care şi cele la care scrie el însuşi. Însă după 1990, în societatea românească, mai ales în viaţa politică, au apărut mai multe persoane care păreau desprinse din opera lui Caragiale şi nu mai compuneau o lume despre care autoarea acestui eseu afirma că se află doar în gazetele din vremea autorului. Gesturile, atitudinile, limbajul etc. ale unora dintre contemporanii noştri aveau să confirme teoria pe care o enunţase în facultate profesoara Antoaneta Tănăsescu, iar eu mă erijasem, după 1990, într-un observator care încerca să descopere în identitatea celor care luau cuvântul în şedinţele CPUN personajele caragialiene. Şi nu era greu acest exerciţiu. Recunoşteam cu uşurinţă atitudini, mentalităţi, clişee lingvistice cum ar fi celebrul “Daţi-mi voie” de lângă care lipsea doar “stimabile, dacă mă iubeşti”, iar a doua zi căutam ziarele pentru a verifica dacă observaţiile mele au fost sesizate de cineva. Însă lumea, pe seama căreia mă amuzam, se mişca mimetic, chiar dacă nu conştientiza acest lucru, iar hazul căpăta treptat un gust amar. Democraţia, posibilitatea de a lua cuvântul în parlament, modalitatea de a construi un discurs etc. rămăseseră, din nefericire, la stadiul pe care îl ridiculizase atent şi fin Caragiale. Deci tot ceea ce vedeam la televizor până târziu, după miezul nopţii, era real, iar această stare a lucrurilor se prelungeşte şi în primul deceniu al secolului al XXI-lea.

Ioana Pârvulescu scrie într-o manieră mai liberă despre mentalităţi, atitudini, gesturi, ritmul cotidian în care personajele lui I. L. Caragiale se complac. Ea reuşeşte să selecteze stereotipia cotidianului, pe care scriitorul o valorifică în schiţe şi comedii în manieră moralizatoare, reflectând-o nuanţat. Personajele care compun acest univers unic în literatura română sunt analizate cu simpatie şi înţelegere, autoarea identificând tendinţa generală a epocii plină de mofturi şi moftangii, dar şi intenţia lui I. L. Caragiale de a ironiza clişeele existenţiale motivând că totul se aseamănă până la confuzie, totul aduce confuzie, aceasta e marea confuzie a Ţării Miticilor. Identificând o temă unică în schiţele şi comediile lui Caragiale, viaţa ca moft, Ioana Pîrvulescu realizează o monografie a stării de spirit – moftul – tipică vieţii bucureştene din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea încercând să găsească o explicaţie cu privire la ce anume generează confuzie în viaţa lui Mitică: politica, presa, preţurile, certurile, serviciul şi chiar familia. Toate acestea au un ecou profund în sufletul personajului. Acesta suferă. Din ce cauză? Îl macină ipocrizia.

În capitolul Preţul vieţii, autoarea se întreabă: Cum arată Caragiale, contemporanul nostru? De fapt, întrebarea ar trebui să fie alta. Cum de reuşeşte el să fie, în orice epocă din istorie, contemporanul nostru, în belle époque şi în epoca totalitară, şi chiar azi? Este ştiut că mulţi dintre contemporanii lui Caragiale erau detractorii lui sau că relaţiile cu prietenii săi s-au răcit din varii motive, iar în perioada interbelică piesele sale nu figurau în repertoriul teatrelor mai ales din incapacitatea societăţii de a face distincţie între personaj şi persoană. Contemporanul nostru, Caragiale, se bucură azi de reeditări, de exegeze, de ecranizări şi de imprimări pe CD-uri, apare în repertoriile teatrale. Dar să fie acesta unicul preţ al vieţii?

Ioana Pârvulescu face o investigaţie subtilă a unei teme care le place foarte mult psihologilor: conflictul între generaţii. Critica literară nu a rămas nici ea departe de tentaţia de a căuta unele asemănări, dar mai ales deosebiri între tată şi fii. Chiar dacă tatăl s-a simţit mai legat din punct de vedere afectiv de Luca Ion, Mateiu izolându-se într-o lume aparte, cei doi fii, spune Ioana Pârvulescu, trăiesc în universuri antinomice faţă de părintele lor. Investigaţia autoarei din capitolul Tatăl & fiii urmăreşte traseul biografic şi artistic din familia Caragiale analizând câteva tendinţe de disimulare, care au efecte diferite în operă, în destinul fiecăruia, dar şi în relaţia tată-fiu.

Alegând eseul ca modalitate de investigare a operei caragialiene, Ioana Pârvulescu reuşeşte un demers critic care analizează două spaţii complementare: realul şi ficţionalul. Acestea se intersectează şi se substituie în acelaşi timp asemenea unui joc al măştilor. Care ar fi atracţiile Ţării Miticilor pentru cititori? Un răspuns ar putea fi cel dat de profesoara Antoaneta Tănăsescu. Dorim să identificăm realul cu ficţionalul. Altul îi aparţine Ioanei Pîrvulescu: impersonalitatea ei de oglindă. Cum te apropii de ea, se însufleţeşte şi te arată pe tine. Toţi suntem acolo. De aceea fiecare vede altceva în ea.

Acesta este un articol publicat in revista „Ateneu”, anul 45, nr. 9, septembrie 2008. Pentru ca nu toti elevii mei au gasit revista la chioscuri, am decis sa-l reproduc aici.

7 Octombrie 2008

Vizita de documentare

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 16:30

In fiecare an organizez pentru elevii mei, cu multa placere, o excursie de documentare la Biserica din Borzesti cand ajung la capitolul „Literatura religioasa”. Muzeul din curtea bisericii are un patrimoniu local, care trebuie valorificat la ore pentru ca tanara generatie sa constientizeze importanta lui. Ora le-a placut elevilor mei pentru ca au avut ocazia sa inteleaga valoarea tipariturilor din secolul al XVII-lea si efortul carturarilor moldoveni de a mentine unitatea poporului roman in jurul bisericii. Desi locuim aproape de acest tezaur local, multi dintre ei nu au constientizat importanta valorilor care se afla in muzeu. Consider ca scoala are un rol insemnat in promovarea acestui tip de educatie in spiritul valorilor, iar orele care se desfasoara in afara clasei le ofera posibilitatea elevilor de a-si forma o conduita adecvata receptarii unui mesaj didactic, o reprezentare clara si autentica a notiunilor predate la ora de limba si literatura romana intr-un context mai larg.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.