Gabriela Girmacea

30 Martie 2008

Primavara

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 14:57

Azi am avut o zi frumoasa. In curtea scolii au inflorit toporasii si bumbisorii. I-am admirat de dimineata. Apoi m-am intalnit cu prietena mea, Carmen Bulzan, si am schimbat idei, amintiri, am facut proiecte. Apoi am luat masa la familia Ionescu. Aici am povestit si am auzit pasarile cantand. Nu stiu ce fel de pasari erau, dar mi-a placut ziua si m-am relaxat.Carmen Bulzan rasfoind revista “Ateneu” la mine in birou

Anunțuri

27 Martie 2008

Mihail Sebastian-poet

Filed under: Literatura — Gabriela Girmacea @ 18:59

Studiind presa interbelica am gasit niste amanunte interesante despre inceputurile literare ale lui Mihail Sebastian. Debutul unui scriitor nu a fost intotdeauna in stransa legatura cu viitoarea cariera a unui scriitor, dar e interesant de urmarit ce incercari, ce tatonari a intreprins acesta pentru a intra in lumea literara. Mihail Sebastian a debutat ca poet in revista Lumea, unde a publicat sub pseudonimul Eraclie Pralea. Este interesant pseudonimul ales chiar daca nu exista precizari exacte cu privire la modul in care l-a ales. De ce este interesant? Pentru ca numele Pralea il foloseste si fratele mai mare, Poldy, care a cochetat si el cu literatura. Acesta semneaza P. H. Pralea. Primele litere reprezinta abrevierea numelui sau real: Pierre Hechter.

Iata poezia Static ce marcheaza debutul lui Mihail Sebastian:

În orăşelul nostru timpul s-a oprit în loc

Şi ca să nu-i aduc aminte, că prea e lung popasul,

A pironit inert şi semnificativ cu gest de prooroc

La catedrala din grădina mică, ceasul.

Se pare că în arcul, care-a plesnit în orologiu,

Oraşul şi-a pierdut sistemul său nervos.

De pe un soclu, eternizat în piatră, un om ilustru

Silabiseşte poate un funerar elogiu

(Căci nu se poate şti nicicând, ce scrie-n jos

Pe pagina de piatră citită de statui).

Oraşul nostru tace şi nu-i

Pe stradă nimeni să-i tulbure tăcerea

Căci oamenii aicia tac, aşa cum

Tac figurile de ceară într-un panopticum.

23 Martie 2008

Interviu cu Octavian Sava

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 16:29

După ce i s-a interzis să mai funcţioneze la Revista Fundaţiilor Regale, Mihail Sebastian a lucrat pentru o vreme ca profesor la Liceul Cultura B. Despre această perioadă notează lapidar în Jurnal: Primele zile de şcoală m-au obosit dincolo de orice măsură. După patru ore de curs, mă simt extenuat. Sau: Mâine încep şcoala. Aş vrea în acelaşi timp să-mi refac un program ordonat de lucru.

Octavian Sava, cunoscut ca dramaturg şi realizator de emisiuni umoristice la televiziune, a fost elevul lui Mihail Sebastian la Liceul Cultura B. L-am vizitat în octombrie 2005 şi mi-a povestit cu multă amabilitate întâmplări din anii de liceu.

 

 

-În ce împrejurări l-aţi cunoscut pe Mihail Sebastian?

-În anii ’40, din cauza legilor rasiale, eu m-am mutat la Liceul ”Cultura B”. Când am ajuns în clasa a IV-a de liceu se dădea un examen de capacitate pentru a trece în cursul superior al liceului. Profesorul care m-a examinat era Mihail Sebastian. Se deosebea foarte foarte mult de ceilalţi profesori. Era un bărbat frumos, elegant, foarte curat şi în ţinuta lui exista o oarecare pedanterie, dar nu una care să te supere, ci era plăcută. Nu îmi aduc aminte ce m-a întrebat şi ce i-am răspuns. Îmi aduc aminte de o întâmplare foarte amuzantă la acest examen cu un coleg al meu. Sebastian îl întreabă: ”Domnule, dumneata ai auzit de un dramaturg?” La care elevul răspunde: ”Da, desigur”. ”De cine?” îl întreabă profesorul. ”De Şecsapir” răspunde elevul. Sebastian s-a făcut galben la faţă şi cu o voce patetică i-a spus: ”Domnule, spune-i Şakespeare, dar nu-i spune Şecsapir.” În anul următor studiam speciile literare şi l-am avut profesor de Sebastian. De data aceasta contactul a fost mai apropiat, deşi mărturisesc, spre invidia mea, nu am fost elevul preferat al lui Sebastian şi am avut şi un oarecare conflict cu el. Elevul lui preferat era Ionel Hristea. Acesta a devenit dramaturg şi scenarist. El este scenaristul filmului Darclee.

-De ce era o legătură mai apropiată?

-Pentru că acest Ionel Hristea, deşi la o vârstă foarte tânără, era un mare meloman. Şi atunci aveau prilejul să discute despre muzică.

-Care a fost conflictul dintre dvs. şi Mihail Sebastian?

-Au fost chiar două. Unul. El ne dădea o dată pe lună să facem câte o lucrare, un eseu, despre o carte pe care o citim, indiferent ce carte citim, numai să nu fie tradusă de Jules Giurgea. El traducea infect. Asta era condiţia sine qua non. Aplecarea mea către satiră m-a determinat să scriu despre o carte de epigrame scrisă de un oarecare F. Lobo. Pe acest autor nu l-am găsit mai târziu în Istoria literaturii române de George Călinescu şi nici nu am mai auzit ceva de el. A fost un epigramist oarecare şi recunosc că două dintre epigramele sale le mai reţin şi acum. M-am apucat să analizez epigramele lui F. Lobo. Profesorul a fost indignat: ”Ah! Asta te-ai găsit să studiezi? Asta ţi-ai găsit să faci?” Şi am luat o notă proastă, deşi am să vă spun două dintre epigramele lui. Una dintre ele avea caracter antilegionar şi asta m-a atras. Suna cam aşa:” Ca tatăl născut din ură / Aşa şi fiul – azi student. / Tatăl şi fiul ca-n Scriptură / Doar duhul sfânt le e absent.” Imediat după primul război mondial, kaiserul Wilhelm se afla în Olanda: ”Degeaba mai răcneşte banda / Şi-agită roşea pânză. / Kaiserul chiar în Olanda / Nu mai face nici o brânză.” Pe mine m-au amuzat. Profesorului nu i-au plăcut deloc. Un al doilea elev, care a fost sancţionat atunci, a fost unul care s-a apucat să analizeze De două mii de ani. Profesorul a spus: ”Asta nu e o carte pe care s-o analizezi.”

-De ce credeţi că a fost supărat?

-Nu ştiu. Poate şi din modestie. Gândeşte-te că această carte a avut avatarurile conflictului şi cu dreapta şi cu stânga, şi cu antisemiţii, dar şi cu evreii. Apoi mai e faptul că a trebuit să scrie după aceea Cum am devenit huligan. Din mai multe motive. Nu ştiu dacă după atâtea poveşti, care au fost după apariţia ei, i-a fost foarte dragă. Nu ştiu. E greu să spun.

-O altă întâmplare?

-O altă întâmplare pe care am avut-o cu el. Am avut de analizat, pentru că se studiau baladele, Monastirea Argeşului. Nu ştiu de unde am avut intuiţia să scriu la sfârşitul analizei acestui subiect că dacă această baladă ar fi apărut în occident, probabil că Meşterul Manole ar fi dat foc mănăstirii sau ar fi apărut un cavaler în zale care l-ar fi ajutat să coboare. Vorbeam de mitologia românească! Profesorul a fost foarte mirat şi mi-a spus: ”Asta n-ai scris dumneata!” ”Domnule profesor, eu am scris!” ”N-ai scris-o dumneata! Închide caietul şi spune-o pe dinafară!” Am închis caietul, am spus textul pe dinafară şi mi-a pus zece. Relaţiile s-au îmbunătăţit în momentul când ne-a dat să scriem un eseu despre Odiseea. Majoritatea elevilor fie nu citiseră, fie citiseră traducerea lui George Murnu care era în versuri şi era greu de citit. Din fericire, în biblioteca noastră aveam Odiseea repovestită de Eugen Lovinescu, în proză, foarte uşor de citit, care era foarte frumoasă şi pe care o mai deschid din când în când, fiindcă o mai am. Am făcut o teză foarte bună, fiindcă ştiam Odiseea cum trebuie. Lucrarea i-a plăcut profesorului. Nu i-am zis că nu am folosit traducerea lui George Murnu, ci pe a lui Lovinescu, însă am fost printre cei care au ştiut cel mai bine lecţia.

-Despre activitatea sa didactică se ştiu foarte puţine lucruri.

-Ceea ce e curios e că în memoriile lui nu povesteşte nimic despre elevii lui. Pomeneşte doar despre un coşmar, pe care îl are şi spune că într-o cameră cu un ofiţer german se afla elevul Coşoi, care îl striga Hechter, iar el s-a cutremurat la acest vis. Mi s-a părut foarte curios pentru că elevul Coşoi nu strălucea prin nimic. Era un ilustru necunoscut în clasă. Singurul lui merit care îi adusese o oarecare populariatae în clasă era un cântec: ”Ce-a păţit Coşoi? / Şi-a rupt pantalonii noi.” De ce l-a visat tocmai pe el? De ce-l pomeneşte în memorii? De ce nu pomeneşte nimic despre colegii lui, profesori, care nu erau remarcabili? Nu cred că i-a plăcut profesia de dascăl. Şi mai avea ceva oricât ar părea de curios, expunerile lui erau deseori întrerupte de un ”Ăăă”. Şi clasa, în loc să respecte tăcereea profesorului, de multe ori făcea ”Ăăă”. Asta nu înseamnă că lecţiile lui nu erau interesante. Noi, elevii lui, am fost cuceriţi. Odată s-a îmbolnăvit şi în locul lui a venit fratele, Beno, care era profesor de franceză. Beno nu ne fusese profesor. Era un bărbat foarte frumos şi elegant. Ne-a vorbit despre Freud. Pentru noi, asta a fost un lucru extraordinar. Cam astea sunt amintirile mele despre Sebastian. După război a venit Mircea Şeptilici la şcoală şi ne-a vorbit despre el, despre piesele lui. Am fost foarte tulburaţi. Noi eram încă elevi atunci când s-a întâmplat nenorocitul de accident.

-Credeţi că a fost asasinat?

-Nu. Nu cred. Mai târziu, după ce a început procesul Pătrăşcanu, sigur Sebastian ar fi fost inculpat. Atunci am fi putut să vorbim de arestări, de nenorociri, de toată povestea asta. Cred că în anul în care a murit el e prematur să vorbim de aşa ceva. Nici Belu Zilber, cu care el a fost prieten, nu mărturiseşte că a fost asasinat. Nu văd motivaţia. Adevărul este că el este autorul manifestului ”Vine armata roşie”. A fost un manifest care a circulat în jurul datei de 23 august şi se pare că el a fost autorul.

-Care a fost romanul care v-a impresionat cel mai mult?

-De două mii de ani. După părerea mea cartea este începutul jurnalului. Am citit-o când eram puşti şi am recitit-o de curând. Eu am scris o carte. Redactorul a descoperit o greşeală. El pune după semnul de exclamare, virgulă. Când mi s-a dat cartea, am făcut corectura. Apoi, redactorul a făcut aceeaşi corectură, drept care i-am trimis acestuia o scrisoare cu extrase din tot felul de autori. Am trecut şi un citat din cartea lui Sebastian.

-Vă mulţumesc.

Interviu consemnat de Gabriela Gîrmacea

21 Martie 2008

100 de personalitati

Filed under: Limba romana — Gabriela Girmacea @ 15:55

Admir de foarte multa vreme initiativa unor ziare romanesti de a se implica in editarea unor scriitori din literatura universala. Centrul de interes al cititorului s-a mutat din librarie la chioscurile de ziare. Saptamanal, fiica mea, Antonia cumpara diferite volume, dar si reviste, pe care le citim si le comentam impreuna.

Am citit azi revista „100 de personalitati” si m-a incantat ideea de a-i familiariza pe tineri cu viata si opera lui Lev Tolstoi, de exemplu. M-au intristat mai multe aspecte din revista si despre acest lucru vreau sa vorbesc in continuare.

In primul rand, un cititor avizat poate observa usor ca aceasta revista reprezinta o traducere, care, de cele mai multe ori, nu este ingrijit facuta. Am remarcat ca traducatorii au deseori tendinta de a copia anumite expresii care nu-si gasesc locul in limba romana. In ultima vreme exista o tendinta generala de a utiliza dubla posesie si am gasit in revista exemple ca: „contradictia din propriul sau caracter” (p. 8) in loc de „contradictia din caracterul sau” sau „contradictia din caracterul propriu”. Limba romana nu are nevoie de o dubla posesie.

In al doilea rand, am constatat ca editarea revistei s-a facut in graba si superficial. O marturie o constituie o notatie de la pagina 9, unde se repeta niste paragrafe pe a doua coloana sau lipsa unor consoane si a unor vocale din interiorul unor cuvinte.

Unele persoane ar putea privi cu indulgenta aceste lipsuri, insa consider ca revista se adreseaza tinerei  generatii si, pe langa faptul ca informatia trebuie sa fie de calitate, prezentarea grafica la fel, respectarea normelor limbii literare e o prioritate.  Observ ca multe persoane si-au insusit greseli de limba si acestea au devenit un tic deja in vorbire. Nu mai pot elimina greselile. Pericolul este foarte mare si ne putem trezi peste cativa ani ca vom adopta un nou DOOM, cu alte reguli, ca sa invete si cei care stiu sa scrie corect cum sa se integreze in „noua comunitate lingvistica”.

19 Martie 2008

Memorialistica

Filed under: Literatura — Gabriela Girmacea @ 17:30

Azi am meditat mult la literatura memorialistica. Mi se pare extraordinar faptul ca o persoana vine acasa si are momentul ei de singuratate cand consemneaza impresii, evenimente, fapte sau face portrete semenilor sai. Elevii m-au intrebat daca e corect ca urmasii sa publice jurnalele celor care le-au scris. Din punct de vedere moral cred ca e o impietate, dar, daca ma gandesc la faptul ca de cele mai multe ori a fost posibila o reconstituire a epocii sau a mentalului colectiv, faptul ma fascineaza si imi face o reala placere.

Sunt interesante motivatiile celor care scriu jurnale. Stendhal afirma: „Nefiind in stare de nimic altceva, scriu aceasta.” Interesanta marturie. Mi se pare fascinant faptul ca unora actul scrisului le intra in sange si simt o nevoie organiza de a se exprima altfel. Sunt putine exemple de acest fel. Nu cred in cei care isi publica jurnalele in timpul vietii. Mi se pare ca au scris cu un anumit scop si nu sunt sinceri.

Recomand celor pasionati de lectura experienta jurnalelor. Ce jurnale sau memorii le-as recomanda? Cele scrise de Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Jeni Acterian, Eugen Lovinescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu etc. Alte nume din literatura romana sau universala le puteti descopri singuri.

17 Martie 2008

Platero y yo

Filed under: Literatura — Gabriela Girmacea @ 19:00

Coperta cartii - editia in limba romanaAcesta este titlul ultimei carti pe care am citit-o. A fost scrisa de un scriitor spaniol, Juan Ramon Jimenez, in 1907 si a fost publicata in editie bilingva de Editura Paralela 45 in traducerea Ilenei Vulpescu si cu o prefata de Andrei Ionescu. Cartea este interesanta pentru atmosfera care te invaluie, pentru starea de contemplatie care iti permite un moment de respiro in ritmul trepidant al vietii actuale.

Am uramrit textul in paralel, in ambele limbi. Traducerea este foarte buna. Totusi an un singur repros sa-i fac traducatoarei. E vorba de titlul cartii. A incercat sa puna in relatie de coodonare un subiect cu un complement: „Platero si cu mine”. Varianta corecta era: „Eu si Platero”.

Eu si gandurile mele

Filed under: Evenimente — Gabriela Girmacea @ 18:50

M-am gandit de multa vreme sa-mi deschid un blog cu numele meu, dar nu am avut curaj. Mi se pare ca ceea ce mi se intampla nu are nimic special, insa azi m-am hotarat. Voi scrie despre mine, despre preocuparile mele si despre realizarile personale. Sunt ceva realizari si sper sa se inmulteasca. Acest blog va fi jurnalul meu de lectura. Va urez bine ati venit tuturor celor care veti dori sa impartasiti idei culturale.

Blog la WordPress.com.