Concert

Asta seara am fost la concertul organizat de biblioteca. Am ascultat un recital de coarde in interpretarea Cvartetului “Giocoso”. Recitalul a inceput cu “Mica serenada” de Mozart. M-am gandit la Mihail Sebastian. Lui ii placea foarte mult Mozart, iar in jurnalul sau nota ca se trezea noaptea pentru a asculta diferite interpretari pe unde indepartate. Mi s-a parut ca Mozart este mereu nou, surpinzator chiar si pentru un ascultator pasionat. In program au mai fost: Joachim Turina, Joseph Haydn si A. Dvorak.

Cvartetul este compus din tineri inimosi si talentati condusi de prof. univ dr. Dan Prelipceanu. Din program am vazut ca au experienta concertistica. Toti sunt studenti ai Universitatii de Arta “George Enescu” din Iasi. Succes!

Familia Watson

Acesta este numele unui roman de Jane Austen, care are o poveste interesanta. Se pare ca autoarea engleza l-a inceput in 1804, insa nu l-a terminat. A scris doar 5 capitole, pe care le-a pastrat sora sa, Casandra. Aceasta l-a dat unei nepoate si i-a povestit intentia surorii sale de a continua romanul, pe care obisnuia sa-l citeasca membrilor familiei. Nepoata lui Jane Austen, Catherine Hubback, a continuat romanul. Aceeasi tendinta a avut si Merryn Williams. Cele doua versiuni sunt asemanatoare.

Cartea se citeste usor si pastreaza atmosfera romantica a relatiilor interumane. Insa dincolo de acest lucru intereseaza statutul femeii, pe care il aduce in discutie autorul. Comparand perioada cu cea traita azi constat ce pas urias au facut femeile. Acestea nu mai sunt strict legate financiar si social de barbati, au posibilitatea de a-si spune parerile, nu-si mai circumscriu preocuparile strict in jurul gospodariei. S-ar putea scrie un studiu interesant pe aceasta tema.

Thomas Hardy

Cartile lui Thomas Hardy impresioneaza prin analiza profunda a sentimentelor. Micile ironii ale vietii este un volum de povestiri interesant prin atmosfera pe care o evoca, prin observarea atenta a relatiilor interumane, dar si prin tema: ironia destinului. In unele povestiri este evidenta ideea ca destinului nu i te poti sustrage indiferent ce ai face, dar tema nu cunoaste de fiecare data abordarea tragica a scriitorilor antici, desi, in unele povestiri, destinele personajelor au o astfel de nuanta.

Cartea este un bun prilej pentru cititor de a observa sau de a reconstitui stratificarea sociala a vremii. Partea a doua, Cateva amintiri ale calatorilor din diligenta, este scrisa in maniera povestirilor in rama.

Ce mi-a placut cel mai mult? Am descoperit o posibila motivatie a celor care scriu jurnale. In ultima vreme am citit foarte multa literatura memorialistica, despre care unii cercetatori spun ca nu este intotdeauna sincera. Iata de ce ar scrie Thomas Hardy un jurnal: Incerc sa-mi aduc la zi jurnalul, fie si in graba, pentru ca scriind in el mai scapi de obsesia unor idei care altfel iti raman in creier si parca te ard. Deci jurnalul poate oferi o posibilitate de a te detasa de cotidian sau iti ofera posibilitatea de a te afla in preajma fictiunii.

Printre pixeli

Azi am gasit in calculator niste poze pe care le credeam pierdute mai ales dupa ce Simona mi-a zis ca nu le mai gaseste in laptop. In ianuarie, am organizat cu celelalte profesoare din catedra de romana, o expozitie etnografica. Elevii au adus costume populare, acte, stergare, poze cu familiile lor, monede etc. Evenimentul a fost un succes la vremea respectiva si presa l-a consemnat pe larg. Postez acum fotografii pentru a se bucura si altii.

De ce iubim femeile?

Iata o intrebare interesanta la care isi propune sa raspunda Mircea Cartarescu. Cartea aparuta la Editura Humanitas a inregistrat un tiraj record fapt care dovedeste ca autorul este unul de notorietate, iar subiectul atrage marele public. Mircea Cartarescu include in acest volum o serie de povestiri dintre care unele au fost publicate in diferite reviste. Fiecare povestire aminteste prin maniera redactarii de literatura experientei si a autenticitatii titpica deceniului patru. Autorul aduce in fata cititorului o naratiune care poate pune anumite probleme cu privire la receptarea mesajului. Unii cititori nu stiu daca autorul si-a gandit cartea ca univers fictiv sau real si aceasta confuzie tine de tonul confesiv pe care il adopta autorul.

Eu am regasit in textele lui Mircea Cartarescu o abordare postmodernista a conventionalului, care m-a amuzat si care poate constitui un raspuns la intrebarea care apare in titlu: Criticii ii impart pe scriitori in fel si chip, dupa afinitati, dupa generatii, dupa familii de spirite si dupa curente literare, dar in ceea ce ma priveste cred ca ei pot fi tot atat de bine clasificati in scriitori care au avut putine femei si scriitori care au avut multe femei. Fragmentul exprima clar o opinie: autorul este impotriva clasificarilor conventionale si ironizeaza criteriul biografic aplicat unei posibile ierarhizari a scriitorilor.

Cel mai mult mi-a placut episodul in care autorul povesteste istoria unui cantec inca la moda: Zaraza. Mircea Cartarescu dovedeste ca stie sa recompuna atmosfera epocii, iar destinul lui Cristian Vasile seamana cu cel al unui personaj romantic plin de mister.